Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE PRODUCȚII DE CLASĂ ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR REPARTIZAREA CURSANȚILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » ICOANELE REALIZATE ÎN TABĂRA DE LA MĂNĂSTIREA SĂLĂJEANĂ VOIVODENI, VERNISAJ 6 AUGUST 2013

ICOANELE REALIZATE ÎN TABĂRA DE LA MĂNĂSTIREA SĂLĂJEANĂ VOIVODENI, VERNISAJ 6 AUGUST 2013

 

          O expoziție ce cuprinde zeci de icoane pe sticlă va fi vernisată săptămâna viitoare la mănăstirea din localitatea Voivodeni, comuna Dragu, județul Sălaj. Icoanele au fost pictate în această vară de participanții la Tabăra de iconografie, organizată de Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, în colaborare cu așezământul monahal. Vernisajul va avea loc marți, 6 august 2013, de praznicul ”Schimbării la Față a Mântuitorului”, când Mănăstirea de la Voivodeni își va sărbători hramul. La manifestare va participa și Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, care va săvârși Sfânta Liturghie, alături de părintele stareț al mănăstirii, protosinghelul Ghelasie Spătăcean și de un sobor de preoți. Icoanele vor fi expuse în fața altarului și vor putea fi admirate de credincioșii participanți la hram. Cei care nu vor ajunge la mănăstire în ziua hramului, vor putea vedea icoanele până la sfârșitul anului, expoziția fiind deschisă până în luna decembrie. De asemenea, vor fi expuse și în cadrul manifestărilor pe care le va organiza Școala de Arte din Cluj în diverse locații, pe parcursul acestui an și a celui viitor.

 

Gustul pentru frumos, cultivat la Mănăstire

                  

         Tabăra de iconografie de la Voivodeni, aflată la a V-a ediție s-a desfășurat în perioada 8-12 iulie 2013. În tabără, cei 26 de participanți, cursanți ai secțiilor de iconografie din cadrul școlilor de arte din țară, artiști iconari din județul Cluj și din țară, respectiv copii din comuna sălăjeană Dragu,  au realizat icoane pe sticlă, după izvoade care respectă stilul tradițional dezvoltat în satul Nicula din județul Cluj. Coordonatorul activităților a fost Mioara Sîntiuan, restaurator în cadrul Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. „Această tabără este foarte importantă mai ales pentru cei tineri. Deși un copil nu prea înțelege ce se întâmplă atunci când pictează o icoană, i se dezvoltă anumite abilități artistice și e foarte bine ca pe viitor să avem un public avizat, care să își dea seama despre o icoană dacă e autentică, dacă e bine lucrată și de unde provine. În astfel de tabere se cultivă gustul pentru frumos, pentru veritabil, mai ales acum, în zilele noastre când piața abundă de kitsch”, a precizat Mioara Sîntiuan.

          La ediția din acest an a taberei au participat, pe lângă copii din comuna sălăjeană Dragu, cursanți de la școlile populare de arte din Botoșani, București, Satu Mare, Târgu Mureș,Târgu Jiu și Cluj.

    Pe lângă promovarea și aprofundarea tehnicii realizării icoanelor pe sticlă, organizatorii taberei încearcă să arate rolul important pe care arta tradițională îl are în dezvoltarea culturii.

 

 

 

 

 


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact