Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE PRODUCȚII DE CLASĂ ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR REPARTIZAREA CURSANȚILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » DIALOG ARTISTIC ÎNTRE CURSANȚII ȘCOLILOR DE ARTE CLUJ ȘI SIGHETU MARMAȚIEI

DIALOG ARTISTIC ÎNTRE CURSANȚII ȘCOLILOR DE ARTE CLUJ ȘI SIGHETU MARMAȚIEI

       Cursanții Școlii Populare de Arte Cluj și cei ai Școlii de Artă „Gheorghe Chivu” din cadrul Centrului Cultural Sighetu Marmației a Primăriei Municipiului Sighetu Marmației, se vor întâlni în data de 15 mai 2014 la Cluj-Napoca, într-un schimb de experiență culturală. Evenimentul face parte din cadrul proiectului “Întâlnirile de la Cluj” demarat acum doi ani. În cadrul manifestărilor culturale cursanții celor două școli vor evolua la mai multe secțiuni, printre care muzică ușoară și populară, dans modern, contemporan, jocuri populare, etc.

     Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj, în colaborare cu  Școala de Artă „Gheorghe Chivu” Sighetu Marmației, din cadrul Centrului de Cultură Sighetu Marmației, organizează joi, 15 mai 2014, o nouă ediție a „Întâlnirilor de la Cluj”. În cadrul manifestării din sala „Șantier”, la sediul Școlii de Arte Cluj, de pe strada Fabricii de Zahăr, nr. 51, va avea loc un spectacol susținut de cursanți ai celor două instituții de cultură. Clujenii sunt invitați pentru a urmări evoluția acestora, într-un dialog artistic și cultural deosebit.

 

Programul Școlii de Artă „Gheorghe Chivu” Sighetu Marmației cuprinde:

- Dans - Baladă pentru Sighet

- Grup vocal de muzică ușoară

- Cabaret

- Flamenco

- Folclor cu Ansamblul de muzică populară „Titiana“

- Taraf sighetean

    Își dau concursul elevii Școlii de Artă „Gheorghe Chivu“ Sighet.

 

Programul Școlii de Arte Cluj va cuprinde:

 

- Ansamblul folcloric „Popular“ – coordonator Florin Rusu

- Soliști de la clasele de canto muzică populară - coordonatori Ana Strîmturean și Claudiu Ciotleuș, acompaniază taraful „Vatră de dor“ - coordonator Vasile Chiorean

- Trupa de dans contemporan „Rhythm Nation“ - coordonator Melinda Moga

- Soliști ai claselor de canto muzică ușoară  - coordonatori Lacko Tunde și Silvia Codrescu - acompaniați de formația „T&J“

- Formația de muzică ușoară „Napoca“  care va acompania cursanți de la clasele tehnici muzică ușoară - coordonator Rareș Suciu

 

      De asemenea va avea loc un workshop - lecție deschisă - susținută de către Robert Zolopcsuk, profesorul de pictură de la Școala de Artă „Gheorghe Chivu“ Sighetu Marmației tot în data de 15 mai 2014 începând cu ora 16.

       În galeria „Chipurile Clujului” din incinta Școlii de Arte Cluj vor fi vernisate patru expoziții realizate de Școala de Arte Sighet:

Expoziție de pictură „Clădiri din Sighetu Marmației“ - profesor de pictură Robert Zolopcsuk - expun elevii Școlii de Artă „Gheorghe Chivu“ - Sighetu Marmației.

Expoziție de icoane pe sticlă - profesor Irina Szemcovics

Expoziție de artă populară - instructor Pălăguța Bârlea

Expoziție de artă fotografică - Ghid realizat de către Florian Szabo

       Conducerea celor două școli de arte, Spiridon Pralea – manager, Ioan Tivadar – șef secție și Vasile Corpodean, manager la Școala de Arte Cluj, alături de  Marius Moldovan - director adjunct, invită clujenii iubitori de cultură la acest spectacol de excepție, ce va avea loc în data de 15 mai 2014, începând cu ora 17,30.

     În cadrul spectacolului va avea loc și premierea participanților la Concursul de grafică „Anuala de grafică” – ediția a V-a – cu tema „Impresii de călătorie”:

Mențiunea III – SILVIA DRAGOȘ – Școala Populară de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca

Mențiunea II – IULIA VERZAN – Școala de Arte „Tiberiu Bredicianu” Brașov

Mențiunea I – MARIA DAN – Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” Reșița

Premiul III – LUCIA PRAPORGESCU – Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu

Premiul II – IOZSIKA NICOLAE BOCIOAGĂ – Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” Reșița

Premiul I – ION ZAIȚ – Școala Populară de Arte Botoșani

     Proiectul “Întâlnirile de la Cluj” a demarat acum doi ani, și până acum cursanții Școlii Populare de Arte Cluj au avut schimburi de experientă cu colegii lor de la școlile din orașele Pitești, Zalău, Satu-Mare, Târgu-Mureș, Reșița, Timișoara și Alba Iulia.

    Potrivit managerului Școlii de Arte Cluj, Vasile Corpodean, astfel de întâlniri „sunt o oportunitate fericită de cunoaștere artistică și personală între cursanții școlii noastre și colegii lor din țară și observăm că de fiecare dată se creează o ambianță culturală de calitate, menită să aducă rezultate deosebite instituției noastre la concursuri și manifestări culturale”.

 

DIALOG ARTISTIC ÎNTRE CURSANȚII ȘCOLILOR DE ARTE CLUJ ȘI SIGHETU MARMAȚIEI

 


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact