Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ PRODUCȚII DE CLASĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR REPARTIZAREA CURSANȚILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » ”DESANT” MARAMUREȘEAN LA CLUJ-NAPOCA: VERNISAJUL PICTORILOR SIGHETENI, LANSARE DE CARTE ȘI REGAL FOLCLORIC LA GALERIA „ARTE”

”DESANT” MARAMUREȘEAN LA CLUJ-NAPOCA: VERNISAJUL PICTORILOR SIGHETENI, LANSARE DE CARTE ȘI REGAL FOLCLORIC LA GALERIA „ARTE”

     De mult timp n-a mai avut loc la Cluj-Napoca un eveniment cultural-artistic maramureșean atât de reușit, precum cel de luni, 25 mai 2015, petrecut în „spațiul încărcat de sacralitate laică”, al Galeriei „Arte” de pe strada Vasile Alecsandri nr. 1! Astfel, la invitația Școlii Populare de Arte “Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, Centrul Cultural Sighetu-Marmației, județul Maramureș, a prezentat vernisajul Salonului anual al Cenaclului de pictură al Centrului, lansarea  volumului de poezie „Rugă de veci” de Dorel Todea, în ediție bilingvă, româno-franceză, tradus de Gafia Galay și Jean-Luis Chancerel (Elveția) și un spectacol de folclor susținut de soliștii Ileana Matus și Mihai Chiș, grup muzical din cadrul renumitului Ansamblu “Mara”.

           Evenimentul, prezentat cu rafinament și inspirație de actorul Petre Băcioiu, a debutat cu un cuvânt de întâmpinare pentru oaspeți, al managerului Școlii Populare de Arte, Vasile Corpodean, care a elogiat buna colaborare dintre cele două instituții de cultură, care se întinde pe o perioadă lungă de timp  - prin numeroase expoziții, dar și alte acțiuni precum, mai recent, o tabără de pictură organizată la Sighetu-Marmației, în 2014. “Eu le mulțumesc pentru încrederea pe care o au în noi și pentru prietenia pe care ne-o poartă,” a mai spus managerul instituției clujene de cultură. La rândul său profesorul Ioan Dorel Todea, purtătorul de cuvânt al Centrului Cultural Sighetu-Marmației a prezentat Cenaclul de pictură al Centrului, care reunește în rândurile sale pictori care dețin studii de specialitate din zona Sighetului, formând o mișcare de arte plastice foarte bine conturată: “Sunt oameni care iubesc pictura și s-au grupat în jurul nostru, iar cinci dintre ei sunt membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, au expus  mult la Sighet, Baia Mare, Satu Mare, București, Brașov, în străinătate și au luat și premii la diferite expoziții.”  Dintre expozanți, majoritatea lor fiind prezentă la vernisaj, Todea a subliniat personalitatea lui Aurel Dan, “de departe cel mai important pictor din Maramureșul Istoric, cu zeci de tablouri în străinătate, mai ales în Franța”, a lui Valentin Rozsnay, la rândul său “cu premii internaționale, câștigate” sau a Silviei Boar, “poate cea mai feminină din punctul de vedere al tehnicii picturale.” Apoi, a făcut o scurtă caracterizare, reușită și cuprinzătoare, a celorlalți  artiști sigheteni care au expus lucrări la Galeria “Arte”: Bologh Edgar, Gabriel Cociuba, Adriana Gava, Lugojan Caius, Ioan Muntean, Ileana Pipaș, Gabriel Prundeanu,  Cristina Șolea, Ioana Vraja, Robert Zolopcsuk. “Noi avem două săli, mai mari decât aceasta, dar ne bucurăm că suntem în inima Clujului și - mult mai mult - că suntem în inima dumneavoastră,” a încheiat Todea. A sosit apoi rândul lui Dan Pralea, managerul Centrului Cultural Sighetu-Marmației. Acesta a subliniat, în ton cu colegii săi faptul că „pentru noi e o onoare că suntem găzduiți în inima Transilvaniei, Capitală Culturală Europeană, pe când noi suntem Capitală Voevodală...” Cuvinte emoționante a mai rostit și conf. univ. Nicolae Hodor, președintele Asociației Maramureșenilor din Cluj-Napoca, care a făcut un scurt istoric al colaborărilor asociației cu artiștii Sighetului. A urmat lansarea cărții “Ruga de veci”, a poetului Ioan Dorel Todea, carte prezentată în premieră la Cluj-Napoca,  înaintea lansării ce va avea loc la Sighetu-Marmației și, la toamnă în Elveția, la Laussane și Berna, prilej cu care actorul Petre Băcioiu a recitat, în limbile franceză și română trei poezii din volum. A urmat un adevărat regal folcloric, susținut de interpreta Ileana Marcus, o militantă acerbă pentru păstrarea tradițiilor populare, acompaniată de Mihai Chișu, unul dintre cei mai importanți violoniști din Maramureș și de Ioan Godja, la zongoră, un alt rapsod de marcă al zonei.

         La finalul evenimentului, părintele ortodox Ioan Bizău, originar din Ieud, localitate aflată în vecinătatea Sighetului,  a subliniat valoarea solistei care, prin interpretarea sa de excepție, i-a amintit de minunatele cântece ale regretatei Tatiana Mihali. Însă, momentele trăite la Galeria “Arte” din seara de luni inspirându-i părintelui Bizău și comparații neașteptate, cum ar fi legătura dintre varietatea și originalitatea cântecului maramureșean și o altă formă majoră de manifestare, muzica de jazz. Vernisajul, lansarea de carte și spectacolul folcloric s-au încheiat – așa cum o cere tradiția maramureșeană – cu degustarea unor  păharele de horincă,  iar concluzia i-a aparținut, în versuri, lui Ioan Dorel Todea: “Bună-i horinca - de pere, de mere, de prună/ Dac-o bei cu voie bună!”  


”DESANT” MARAMUREȘEAN LA CLUJ-NAPOCA: VERNISAJUL PICTORILOR SIGHETENI, LANSARE DE CARTE ȘI REGAL FOLCLORIC LA GALERIA „ARTE”


”DESANT” MARAMUREȘEAN LA CLUJ-NAPOCA: VERNISAJUL PICTORILOR SIGHETENI, LANSARE DE CARTE ȘI REGAL FOLCLORIC LA GALERIA „ARTE”


”DESANT” MARAMUREȘEAN LA CLUJ-NAPOCA: VERNISAJUL PICTORILOR SIGHETENI, LANSARE DE CARTE ȘI REGAL FOLCLORIC LA GALERIA „ARTE”


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact