Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ PRODUCȚII DE CLASĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » „SEARA ARTELOR” DE LA ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE CLUJ, O REUȘITĂ ȘI UN EXEMPLU PENTRU TOATE INSTITUȚIILE PARTICIPANTE LA EVENIMENT!

„SEARA ARTELOR” DE LA ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE CLUJ, O REUȘITĂ ȘI UN EXEMPLU PENTRU TOATE INSTITUȚIILE PARTICIPANTE LA EVENIMENT!

     Evenimentul, organizat de Școala de Arte Cluj a confirmat așteptările tuturor, fiind considerat – prin numărul și amploarea lui  - fără precedent la noi în țară. “Seara artelor” și “Porțile deschise la Școala de Arte” au strâns, în Sala „Șantier” și în spațiile de expunere ale școlii sute de clujeni, dornici să cunoască îndeaproape modul în care se pot forma artiștii din toate domeniile. Astfel, pe parcursul unei singure zile, clujenii îndrăgostiți de cultură au vizionat expoziții de pictură, sculptură, grafică, fotografie, artă decorativă, fashion și obiecte de artă tradiționale, prezentate de către cursanții și artiștii din Botoșani, Oradea, Piatra Neamț, Reșița, Galați, Bocșa, Mureș, Câmpia Turzii, Timișoara, Turda, Târgu-Jiu, Cernăuți, Baia Mare și Cluj-Napoca.  Totodată au fost prezentate publicului revistele de artă recent realizate de centrele culturale și școlile de arte din Reșița, Alba Iulia, Galați, Mureș, Timiș  și Cluj-Napoca.  Pe lângă expozițiile tematice, prezentate – peste 60 la număr! – „vedetele” zilei au fost „Expoziția de grafică Brâncuși – 140 de ani” a Școlii de Artă din Târgu-Jiu, prilejuită de ANUL BRÂNCUȘI și Școala Populară de Artă și Civilizație Românească din Cernăuți (Ucraina). Iurie Levcic, directorul Școlii din Cernăuți și-a mărturisit, deschis – asemeni majorității instituțiilor prezente - admirația pentru efortul organizatoric exemplar al gazdelor. „În primul rând, prezența noastră la Cluj-Napoca a însemnat o experiență  inedită, și un mod de a promova, în cadrul școlii nou-create de la Cernăuți, noi idei, vise, reprezentând acea pată de culoare și spiritualitate românească pe care am întâlnit-o la Cluj, exprimată prin multele modalități ale artei contemporane. Duc cu mine la compatrioții noștri din Ucraina imaginea Clujului, prin prisma acestor tablouri și fotografii prezentate în cadrul Serii Artelor”. Din programul, dens, al zilei nu au lipsit nici momentele muzicale, susținute de către experții și cursanții Școlii de Arte Cluj, de la secțiiile de muzică, concursurile de arte sau expozițiile cu lucrări premiate în diverse competiții și nici  expoziția Bibliotecii Județene “Octavian Goga” din Cluj-Napoca – „Fotografii din Clujul vechi”. La rândul său, Ion Băițan, directorul Școlii de Arte „Ion Irimescu” din Suceava a mărturisit că prima participare la Cluj-Napoca, a instituției pe care o reprezintă, i-a lăsat o puternică și plăcută impresie: „M-au impresionat expozițiile aduse din toate colțurile țării, inclusiv cea a românilor de dincolo de graniță. Școala de Arte Cluj reprezintă pentru mine una dintre cele mai importante școli de gen din România și mă bucur pentru că astăzi, prin acest eveniment ieșit din comun s-a scris, efectiv, o filă din istoria Clujului. Iar noi, cei veniți din alte județe, avem mult de învățat de la cei de la această instituție”.  Cu această ocazie, toți doritorii au vizitat, în voie, sălile de expunere și de spectacole, toate ușile instituției fiindu-le deschise. Astfel, într-un din aceste săli se afla „academicianul artelor tradiționale Elvira Gavriș, înconjurată de cursantele sale și de o expoziție compusă din zeci de costume populare, confecționate de acestea.  „A fost o idee foarte bună organizarea unei Seri a Artelor, pentru că a însemnat un neașteptat prilej să mă întâlnesc și cu meșterii mei, ai secțiilor de cusut-țesut, pe care le coordonez: Cluj-Napoca, Bedeciu și Cășei-Rugășești, dar și un mod de confirmare a nivelului la care au ajuns aceștia, pentru că fiecare și-a etalat lucrările făcute pe parcursul semestrului I”, a declarat d-na Gavriș. La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean, Vakar Istvan și-a arătat admirația pentru activitatea Școlii de Arte din Cluj-Napoca: “Vă transmit acea admirație pe care o am pentru artiștii din întreaga țară, prezenți aici și-mi  exprim sprijinul Consiliului Județean acordat acestei școli de arte, instituție care se încadrează perfect în visul nostru – Clujul - Capitală Culturală Europeană în anul 2021 - dar și în visul de cultură al nostru, al tuturora. Sunt mândru că avem atâția vizitatori în orașul meu natal și vă așteptăm și altă dată. De asemenea vă urez să iubiți Clujul și dumneavoastră, cât mai mult posibil, așa cum îl iubim noi”. La finalul evenimentului vicepreședintele Consiliului Județean, împreună cu managerul școlii, dl. Vasile Corpodean, au înmânat diplome de absolvire cursanților de la clasa “Joc popular”- secția externă Florești, condusă de instructorul Dinu Ban - diplome de participare și diploma “Prietenii Artelor” directorilor unor școli din țară, prezente la eveniment.  Expozițiile pot fi vizatate la sediul Școlii Populare de Arte, de pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51,  până la sfârșitul lunii februarie, între orele 10 -18.00.


„SEARA ARTELOR” DE LA ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE CLUJ, O REUȘITĂ ȘI UN EXEMPLU PENTRU TOATE INSTITUȚIILE PARTICIPANTE LA EVENIMENT!

„SEARA ARTELOR” DE LA ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE CLUJ, O REUȘITĂ ȘI UN EXEMPLU PENTRU TOATE INSTITUȚIILE PARTICIPANTE LA EVENIMENT!

„SEARA ARTELOR” DE LA ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE CLUJ, O REUȘITĂ ȘI UN EXEMPLU PENTRU TOATE INSTITUȚIILE PARTICIPANTE LA EVENIMENT!

„SEARA ARTELOR” DE LA ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE CLUJ, O REUȘITĂ ȘI UN EXEMPLU PENTRU TOATE INSTITUȚIILE PARTICIPANTE LA EVENIMENT!

„SEARA ARTELOR” DE LA ȘCOALA POPULARĂ DE ARTE CLUJ, O REUȘITĂ ȘI UN EXEMPLU PENTRU TOATE INSTITUȚIILE PARTICIPANTE LA EVENIMENT!


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact