Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ PRODUCȚII DE CLASĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » “PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

De mult timp Sala “Șantier” a Școlii Populare de Arte “Tudor Jarda” din Cluj-Napoca n-a mai găzduit un festival artistic atât de consistent – care să dureze, în cele două zile de desfășurare, 10 și 11 martie 2016 - nici mai mult, nici mai puțin de șapte ore, cu atâția experți și artiști în devenire care să urce pe scenă! Cele două spectacole, reunite sub titlul generic „Pentru că e primăvară!” au reprezentat, practic, o trecere în revistă a forțelor – absolut redutabile de care beneficiază  Școala de Arte Cluj-Napoca, instituție etalon a culturii clujene, și chiar naționale. “Noi am amânat această trecere la maturitate, sărbătorirea a 60 de ani de existență a școlii – dar am preferat s-o facem acum, pentru că este primăvară” – a mărturisit, în ton cu titlul festivalului, actorul Petre Băcioiu, cel care împreună cu d-na Mariana Reman, cursantă a clasei de actorie a școlii și prezentatorul majorității spectacolelor organizate în municipiul Dej, au fost amfitrionii evenimentului petrecut săptămâna trecută. Prima zi de festival a conținut cincisprezece puncte, toate dinamice, de mare atractivitate, fiind susținute de către cursanții de la cursurile individuale ale instituției. Primele puncte din spectacol, cele dedicate muzicii clasice au aparținut cursanților clasei de pian coordonate de expert Olga Bordas; a celei de canto clasic, coordonată de expert Alexandra Hordoan, precum și a cursanților claselor de vioară și chitară clasică, coordonate de expert Emanuil Toma, ultimele două momente beneficiind de  acompaniamentul, la pian, al aceleiași Olga Bordas. Au urmat alte minirecitaluri – de caval și clarinet – ale cursanților clasei expertului Petrică Pleșca, ale formației SPA JAZZ BAND, coordonată de instructor Onișor Rodilă și al cursanților clasei de orgă electronică, aparținând profesorului Mihai Ghircoiaș. Un punct forte al programului reprezentat recitalul claselor de canto muzică ușoară, coordonate de expert Marina Maria Simionescu și expert Petrovici Tünde, în acompaniamentul formației “Recovered” condusă de instructor Rareș Suciu. La un înalt nivel artistic s-au prezentat – ca-n toate ieșirile lor pe scenă - cursanții claselor de canto muzică populară, coordonați de experții Marina Maria Simionescu și cei ai clasei expert Ana Strîmturean, cu un mănunchi de piese muzicale de mare valoare, din repertoriul tradițional,  în acompaniamentul tarafului “Vatră de Dor”, dirijat de expert Iancu Pop. Momentele de muzică populară de valoare au continuat apoi cu un grupaj de piese instrumentale la saxofon și taragot, ale clasei expert Petrică Pleșca și ale clasei de canto muzică populară, coordonată de expert Claudiu Ciotleuș, ambele în acompaniamentul tarafului “Vatră de Dor” condus de expert Iancu Pop. Ultimele două puncte ale programului zilei de joi, 10 martie au aparținut  secțiilor externe de canto muzică populară, Gherla și Dej, coordonate de expert Marinela Zegrean Istici și expert Felix Gălan, în acompaniamentul profesionist al tarafului condus de Emil Mihaiu (vioară) – alături de Pusztai Aladar (braci), Dorin Mureșan (acordeon), Urszui Kalman (acordeon) și Zenu Zanc (braci). 

Ziua de vineri, 11 martie a aparținut cursanților Școlii de Arte de la cursurile de grupă. Programul a fost deschis, spectaculos, de Orchestra de cameră “Camerata”, coordonată de expert Mihai Nan, cu un “Concert pentru orchestră de coarde și clavecin” de Antonio Vivaldi. În continuare a urmat un moment mult așteptat de către clujenii aflați în sală și, deopotrivă, de către organizatori: prima evoluție pe scenă a “Fanfarei Județului Cluj”, aflată în coordonarea expertului Marius Beteag. Emoționat, acesta a mărturisit, referindu-se la apariția celei mai noi formații artistice a instituției, următoarele: “Un vis împlinit! De multă vreme vrem să avem și noi o fanfară a Clujului, a  civililor – fiindcă există deja una, demult,  cea militară. Iar în momentul când i-am anunțat pe viitorii săi componenți ce intenții avem, ei au răspuns cu bucurie și dragoste și s-au prezentat imediat la acest ansamblu de suflători”. Următorul punct din spectacol a aparținut teatrului, trupei “Pavlov 25”, minunat pus în scenă de către expertul Petre Băcioiu, conținând un monolog al unei cursante cu “harul scrisului”, Elena Taragan și o scenetă din “Chirița” lui Vasile Alecsandri, interpretată memorabil de către Mariana Reman (Chirița), Lorena Țentea (Luluța) și Anca Vălăsutean (servitoarea). A venit momentul susținut de “Fanfara Dej”, coordonată de reputatul instructor Vasile Sima Minea, după care Orchestra “Popular”, coordonată de expert Mihai Nan a făcut deliciul publicului cu mai multe piese de largă circulație. În continuare, componentele trupei de dans contemporan “Rhythm Nation” – coordonate de expert Melinda Moga – au făcut dovada unei măiestrii deosebite, cu dansuri de grup, solo și duo, o notă aparte conferind momentului Iulia Pop Mărginean, un talent cu totul ieșit din comun, care a electrizat pur și simplu sala! În continuare, formația de muzică ușoară “Napoca” – aflată în coordonarea instructorului Rareș Suciu și expertului Vannai Istvan – a oferit publicului câteva reușite piese instrumentale. Cea care a dat, ca-n nenumărate alte rânduri, o notă aparte de distincție sărbătorii Școlii de Arte Cluj-Napoca, a fost Corala “Canticorum” – coordonator expert Dorin Mircea Simionescu – printr-o interpretare de excepție a pieselor “Canticorum iubilo”, de G.F. Haendel, “Mândruliță pui, pui, pui”, de A. Bena, “Dona Sol”, de Nicolae Suciu,  “Kyrie Eleison din Misa breve nr. 7 în do major”, de Charles Gounod. Au urmat momentele artistice dedicate jocului popular, însumând evoluția pe scenă a cursanților secțiilor externe de joc popular din localitățile Căianu (coordonator instructor coregraf Aurel Lucaciu), Izvoru-Crișului (coordonator instructor Torok Ferencz), Mintiu Gherlii (coordonator instructor coregraf Simion Berchi), Așchileu (coordonator instructor coregraf Aurel Lucaciu), Mera (coordonator instructor Varga Zoltan), Florești (coordonator instructor coregraf Dinu Ban). Momentul următor, cel al clasei de instructor coregrafi - joc popular românesc, aflată în coordonarea coregrafului Florin Ciobanu a fost unul de clasă, cuprinzând o “învârtită rară”, “o învârtită deasă”, “pe picior” și “feciorescu’ de Agrij”, culese din valea folclorică Ciumărna și Românași de la sătenii care mai păstrează jocul autentic al zonei. Ultimul punct din spectacol, cel susținut de către Ansamblul folcloric „Vatră de Dor”, coordonat de instructorul coregraf Viorel Dragomir, a avut o suită de jocuri din Nordul Moldovei, iar ca  noutate absolută, dansatorii au fost îmbrăcați în costume populare din zona Botoșaniului, confecționate special pentru ei de către renumitul meșter popular Elvira Gavriș. La finalul festivalului, a urmat premierea cu diplome de participare a celor implicați în organizarea festivalului, precum și cuvântările oaspetelui de onoare, dl. Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj și a directorului adjunct al Școlii de Arte Cluj, Marius Moldovan. “Vin de fiecare dată cu plăcere la Școala de Arte, datorită muncii instructorilor care produc plusvaloarea, de care este atât de mare nevoie. E o școală multicoloră, dar care aduce mereu alte și alte culori. Mă bucur că sunteți. Vă felicit pentru munca depusă și aduc reverența instituției pe care o reprezint, Consiliul Județean, ca formă de respect pe care v-o poartă majoritatea cetățenilor județului Cluj. Fiindcă, oriunde particip, când avem de-a face cu un absolvent al Școlii de Arte putem vorbi de performanță, indiferent despre ce domeniu ar fi vorba. Mă bucur, de asemnea, că în sfârșit Clujul are și o fanfară”, a declarat, printre altele, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj. Mulțumind oaspetelui pentru elogiile aduse școlii, dl. Marius Moldovan, directorul adjunct al instituției organizatoare, i-a asigurat la rândul său, pe experții și cursanții secțiilor externe și de la Cluj-Napoca, de disponibilitatea conducerii Școlii de Arte de a colabora cu aceștia în toate domeniile de activitate în care sunt implicați. În concluzie, două zile de spectacol de calitate, cu un public numeros și exigent – care a gustat din plin fiecare moment – semn că Școala Populară de Artă Cluj-Napoca se află pe o continuă traiectorie ascendentă…


“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!

“PENTRU CĂ E PRIMĂVARĂ!” – FESTIVALUL ȘCOLII POPULARE DE ARTE “TUDOR JARDA” CLUJ, EDIȚIA A VIII-A, O REUȘITĂ DE ZILE MARI!


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact