Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE PRODUCȚII DE CLASĂ ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR REPARTIZAREA CURSANȚILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » APARIȚII ÎN PRESĂ » Școala Populară de Arte “Tudor Jarda” Cluj – spectacol la Teatrul “Mihai Eminescu” din Oravița, cel mai vechi teatru din România!

Școala Populară de Arte “Tudor Jarda” Cluj – spectacol la Teatrul “Mihai Eminescu” din Oravița, cel mai vechi teatru din România!

 

La sfîrșitul săptămînii trecute, Școala de Arte din Cluj-Napoca a fost invitata Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu” Reșița pentru a susține, în tandem cu gazdele lor din județul Caraș-Severin, un spectacol de muzică clasică și teatru în orașul Oravița. Evenimentul, așteptat cu emoție de reprezentanții ambelor instituții de cultură, s-a desfășurat în Teatrul „Mihai Eminescu” din Oravița, un edificiu cu o prestanță ieșită din comun pentru cultura românească: acesta este cel mai vechi teatru din România, realizat după modelul Burghtheater-ului din Viena și inaugurat în anul 1817, în prezența familiei imperiale, Francisc II și a Carolinei Augusta. Și tot aici, în anul 1868, a avut loc o etapă din turneul Societății Dramatice București, cu Mihai Eminescu – sufleur și secretar al directorului Mihail Pascaly. Însăși istoria acestui splendid edificiu, aparținînd barocului tîrziu, a cărui renovare s-a încheiat în 1997 este una de excepție: ridicat pe amplasamentul instalației de amalgamat a minei Thalia din Oravița, dezafectată în 1733, a reprezentat în 1838 sediul pentru „Asociațiunea de Casino și Cetire”. Astfel, numai pentru confecționarea a 150 de scaune ale sălii de spectacole – funcționale și astăzi – marele scriitor maghiar Jokai Mor a donat o sumă consistentă. Ca să nu mai vorbim de restul investițiilor, procurate prin subscripție publică, asemeni Ateneului Român. Legat de spectacolele care s-au defășurat aici, pomenim doar cîteva trupe sau personalități care i-au încîntat odinioară pe orăvițeni: Ansamblul de balet de la Balșoi Teatr – 1876, 1886, 1944; concertul lui George Enescu și Nicolae Cravia – 1931 sau Ansamblul Dramatic Innsbruck – 1876, etc. etc.

Cît despre spectacolul propriu-zis, acesta a fost prezentat cu multă inspirație de către actorul Petre Băcioiu, fără microfon, într-o sală cu o acustică perfectă, din construcție. Evenimentul a debutat cu cîteva piese interpretate la pian, din creația lui J.S. Bach, L.van Beethoven și Vladimir Beleaev de cursanții Școlii de Arte Cluj-Napoca, Mihai Zăvoianu și Olimpia Damșa, coordonați de expertul Olga Bordas. A urmat minirecitalul lui Filip Boancă, cursant al expertului Alexandra Hordoan, în acompaniamentul Olgăi Bordas, cu piesele vocale „Strangers in the night” de Bert Kaempfert și o canțonetă italiană de Ernesto de Curtis. În continuare, a venit rîndul tinerilor proveniți din rîndul Școlii de Arte și Meserii „Ion Românu” Reșița și ai secției din Oravița. Micii artiști, ca vîrstă – însă cu realizări deosebite pe plan național și local – sînt următorii: Ciprian Niță (cîștigător al Marelui Premiu la festivalurile de la Pitești și Brăila), Maria Borș (cîștigătoare a Premiului de Excelență la concursul “Pro Piano” – Timișoara) și Radu Fernando, cu toții coordonați de profesoara Lucia Ghilea. În entuziasmul publicului, fiecare tînăr pianist a interpretat cîte două piese din repertoriul unor cunoscuți compozitori, precum: Iacob Mureșianu, J.S. Bach, Rimski Korsakov, Felix Mendelsson-Bartholdy, Christian Sinding. A venit curînd și rîndul actorilor amatori clujeni să delecteze sala prin două piese de excepție: „Cartea Junglei” – adaptare de Petre Băcioiu după Rudyard Kipling, în interpretarea trupei teatrale a Școlii de Arte de la secția externă Dej (copiii Cătălin Șerban Frențiu, David Miheștean, Alisia Moldovan, Deona Roman, Anisia Roman, Larisa Grad) și „Coana Chirița” de Vasile Alecsandri (Mariana Reman – Chirița, Lorena Țentea – Luluța și Anca Vălăsutean – Servitoarea). Spectacolul s-a încheiat în forță, prin interpretarea unui fragment din „Messa breve” nr. 7 de Charles Gounod de către corul „Canticorum” – dirijat de expertul Dorin Mircea Simionescu și acompaniat la pian de Olga Bordas.

După spectacol managerii celor două instituții de cultură au ținut să sublinieze importanța evenimentului. “Pentru noi este o onoare să avem această activitate în palmares, pe această scenă – cea mai veche din țară – și sînt încîntat de parteneriatul nostru cu Școala de Arte din Reșița. Și, ca să-i parafrazez pe talentații copii de la Dej, cine se scoală de dimineață… la Oravița ajunge”, a declarat, încîntat de evenimentul cultural Vasile Corpodean, managerul Școlii de Arte din Cluj-Napoca. La rîndul său, Mariana Dănescu, managerul Școlii de Arte din Reșița a declarat, printre altele: „Aș dori să-i felicit pe toți cei care au evoluat peste zi aici, pe scenă, pentru minunatele momente pe care ni le-au creat și să le doresc în continuare succes. Și pentru că Școala de Arte din Reșița are un parteneriat care durează de ceva timp, cu Școala de Arte din Cluj-Napoca, îmi doresc în continuare ca ambele școli să aibă aceeași relație de prietenie. Aș dori să înmînez o diplomă de excelență Școlii Populare de Arte din Cluj-Napoca, pentru deosebita contribuție adusă în cultură și educație cu ocazia parteneriatului dintre cele două instituții”.

Iar vizita clujenilor în județul Caraș-Severin s-a încheiat cu încă un moment de excepție: o vizită la Anina, făcută cu „Semmeringul bănățean”, pe prima cale ferată din România (și a doua cale ferată montană din Europa), inaugurată în 1869, în lungime de aproximativ 34 de kilometri. Cele două ore parcurse de tren, cu viteză redusă, între Oravița și Anina – au reprezentat pentru cei prezenți un prilej de a admira peisajul mirific al zonei și totodată o promisiune pentru o cît mai grabnică reîntîlnire a reprezentanților celor două instituții de cultură din Cluj-Napoca și Reșița.


http://ziarulfaclia.ro/scoala-populara-de-arte-tudor-jarda-cluj-spectacol-la-teatrul-mihai-eminescu-din-oravita-cel-mai-vechi-teatru-din-romania/


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact