Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ PRODUCȚII DE CLASĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR REPARTIZAREA CURSANȚILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » EXPOZIȚIA DE PICTURĂ "ARTĂ A LA CLUJ" LA REȘIȚA

EXPOZIȚIA DE PICTURĂ "ARTĂ A LA CLUJ" LA REȘIȚA

„Artă á la Cluj” – Expoziție itinerantă de prezentare a județului Cluj. Prima „escală” – Reșița, 20 martie 2018!

 

Sub egida „Centenar România”, Școala Populară de Arte Cluj, instituție subordonată Consiliului Județean Cluj a fost prezentă, marți 20 martie, 2018,  la Galeria de Artă a Direcției Județene pentru Cultură Caraș Severin, din Reșița, cu Expoziția „Artă á la Cluj”. Expoziția conține 31 de lucrări, realizate de câteva generații de cursanți ai Școlii de Arte Cluj în taberele de creație din perioada 2009 – 2017.  Municipiul Reșița nu a fost întâmplător ales să deschidă acest periplu al ei prin țară, deoarece în anul 2012 a mai avut o expoziție similară aici, cu lucrări ale plasticienilor clujeni, de prezentare artistică a municipiului Cluj-Napoca, iar relațiile instituției clujene cu Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu” și Direcția Județeană pentru Cultură Caraș-Severin s-au materializat de-a lungul anilor prin numeroase alte acțiuni bilaterale.

Expoziția a fost deschisă de prof. dr. Liubița Raichici, managerul Direcției de Cultură Caraș-Severin, iar prezentarea sa a fost făcută de Vasile Corpodean, managerul Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” Cluj-Napoca. „Proiectul nostru cuprinde colaborări cu multe școli, din mai multe localități din țară, însă, prima stație este aici, la Reșița. De aici începem acest proiect, deoarece cu Reșița avem cea mai veche și mai prolifică colaborare. De aici, expoziția va fi itinerată la Târgu Jiu, Alba Iulia, Bistrița, Zalău și Târgu Mureș”, a mărturisit Vasile Corpodean. Referitor la eveniment, managerul Școlii de Arte și Meserii „Ion Românu” din Reșița, Mariana Dănescu, a declarat: „Această expoziție se datorează unui lung parteneriat cu Școala de Arte din Cluj. Sunt opt ani de când există acest parteneriat și se dezvoltă datorită schimburilor culturale pe care le avem, datorită expozițiilor și spectacolelor pe care le-am realizat în cadrul acestui parteneriat. Aproape în fiecare an am avut câte două, trei spectacole la Cluj, iar cei de la Cluj au venit la Reșița, de asemenea, cu expoziții cum este aceasta. Personal sunt foarte mândră, în calitate de manager, că școala noastră a reușit să țină pasul cu școala din Cluj, de fiecare dată prezentându-ne la un nivel ridicat cu manifestările noastre, ceea ce dovedește păstrarea și continuarea acestui parteneriat”.

La rândul său criticul de artă Ada D. Cruceanu a apreciat că relația dintre cele două orașe, prin intermediul școlilor acestora de arte este benefică pentru artisticitatea ambelor locuri: „Venind cu expoziția la Reșița, Clujul aduce odată cu exponatele și ceea ce este mai important, Romulus Ladea cu viziunea lui asupra Școlii Ardelene. Așadar un bănățean care a făcut școala la Cluj se întoarce prin mâna tinerilor plasticieni să-și revadă locurile natale. Avem de-a face cu o expoziție extrem de puternică din perspectivă și cromatică și a subiectelor alese. Pentru mine, cel puțin, imaginea reflectată în trei limbaje acustice a Salinei de la Turda este reprezentativă pentru capacitatea artistului de a trata un subiect strict realist în variantă grafică, în variantă cromatică, ulei pe pânză și, respectiv, într-o variantă mixtă în care uleiul se combină cu pastelul, ceea ce este foarte important”.

Referindu-ne la subiectele propriu-zise ale expoziției de prezentare a județului Cluj, în aceste lucrări au fost imortalizate, prin mijloacele artei plastice, de la obiective turistice până la lucrări arhitecturale, statui al unor personalități ale zonei sau, pur și simplu, râuri și peisaje din județ:  Complexul Muzeal „Octavian Goga” - Ciucea, Castelul Bánffy de la Bonțida, Biserica de lemn de la Nicula, Complexul arhitectural de la Tăușeni - comuna Bonțida, Cetatea Dăbâca, stufărișurile de la Sic, Crișul Repede, lacul Tarnița, cascada „Vălul Miresei” din Răchițele, Catedrala armeano-catolică „Sfânta Treime” din Gherla, Barajul Tarnița, Cheile Turzii, lacul „Laguna Albastră”, Salina Turda, etc.

“Această expoziție itinerantă e o continuare a proiectului “Clujul – orașul comoară”, care a avut ca scop promovarea Clujului ca și Capitală Culturală Europeană 2021, iar acum expoziția de prezentare a județului Cluj este axată pe un alt segment – Centenarul României și are scopul de a scoate în evidență frumusețile naturale ale județului Cluj în contextul celor ale  României contemporane”, ne-a declarat, la rândul său, Vasile Corpodean, managerul Școlii de Arte Cluj.

La final, să-i numim și pe merituoșii expozanți, foști sau actuali cursanți ai Școlii de Arte Cluj, care sunt următorii: Albert Mezei, Ligia Drăgan, Iuliana Pop, Mihaela Criste Pocol, Adina Târț Cătinaș, Dorina Gliga, Vasile Marina, Cecilia Rusu, Delia Petre, Martin Bozbics, Violeta Pop Popescu, Maria Dușa, Ioan Coloji, I. Călinean, Dumitru Bujovski, Marcela Oltean, Iosif Stegariu, Mihaela Cojocaru, Theodor Romilă, Camelia Fărcaș.

 

EXPOZIȚIA DE PICTURĂ

EXPOZIȚIA DE PICTURĂ

EXPOZIȚIA DE PICTURĂ

EXPOZIȚIA DE PICTURĂ


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact