Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL POPULAR "VATRĂ DE DOR" | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE AUDIȚII MUZICALE ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR REPARTIZAREA CURSANȚILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARITII IN PRESA CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » APARITII IN PRESA » "Ansamblul "Vatră de Dor", al Școlii de Arte Cluj, la aniversarea a 70 de ani de existență a Școlii de Arte și Meserii "Ion Românu" Reșița!" - apariție în Ziarul Făclia

"Ansamblul "Vatră de Dor", al Școlii de Arte Cluj, la aniversarea a 70 de ani de existență a Școlii de Arte și Meserii "Ion Românu" Reșița!" - apariție în Ziarul Făclia

La sărbătoarea împlinirii a 70 de ani de existență a Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu" din Reșița au participat, în zilele de 16 și 17 mai 2018, alături de publicul și autoritățile locale, numeroși artiști consacrați ai zonei dar și cursanți și experți sosiți din toate colțurile țării. Miercuri, 16 mai, evenimentul a început în Sala de Conferințe a Muzeului Banatului Montan Reșița, cu lansarea lucrării „Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Românu" la 70 de ani, continuând cu înmânări de plachete, diplome de excelență și aniversare, numeroșilor reprezentanți ai școlilor de arte din întreaga țară prezenți la sărbătoare. În această splendidă ambianță, d-na Mariana Dănescu, managerul Școlii Populare de Arte "Ion Românu" a ținut să confere delegației Școlii de Arte Cluj, alcătuită din dl. Vasile Corpodean și dl. Marius Moldovan, managerul instituției și directorul său adjunct – un "Înscris de Onoare cu ocazia prezenței Școlii de Arte Cluj-Napoca, sub semnul Centenarului Marii Uniri, la sărbătoarea Aniversării a 70 de ani de existență a Școlii Populare de Arte și Meserii "Ion Românu" Reșița"... 

Sărbătoarea s-a mutat, curând, în Casa de Cultură a Sindicatelor Reșița, unde a avut loc un splendid spectacol folcloric, intitulat “Sărbătoare în luna Mai”, cu participarea mai multor școli de artă din țară, practic peste 80 de artiști fiind angrenați în realizarea evenimentului. Momentele folclorice, cu adevărat memorabile, au fost susținute de cei mai talentați interpreți ai acestor instituții – soliști și ansambluri din Reșița, Cluj-Napoca, Oradea, Sighetu-Marmației, Zalău, Târgu-Jiu, Alba-Iulia, Sibiu – artiști ce au depășit demult stadiul de cursanți, mulți dintre ei ajunși deja vedete. Printre cei care au evoluat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor s-au numărat și tinerii dansatori ai Ansamblului Folcloric “Vatră de Dor” al Școlii de Arte Cluj, instructor coregraf Viorel Dragomir – cu o prestație excepțională constând în două suite de jocuri, din Câmpia Transilvaniei și din zona Dealurilor Clujului – fiind la fel de aplaudați precum juniorii Ansamblului de dansuri “Doina Gorjului”, al Școlii Populare de Artă Târgu Jiu, de fapt pepiniera renumitului Ansamblu Profesionist “Doina Gorjului” din Târgu Jiu. Publicul reșițean, bun cunoscător al genului, a fost impresionat de tehnica desăvârșită a clujenilor, aplaudând la scenă deschisă fiecare moment mai special al acestora, precum și virtuozitatea care le-a fost imprimată de către instructorul coregraf Viorel Dragomir, coordonator cu o vastă experiență, fost dansator de marcă al renumitelor ansambluri clujene ale anilor `80, consiliat de dl. coregraf Florin Ciobanu. Iar pentru că s-a scris destul de rar despre ansamblul-fanion de dansuri al Școlii de Arte Cluj, iată câteva cuvinte despre acesta: înființat în anul 2012, la inițiativa managerului Vasile Corpodean a fost preluat în anul 2014 de către Viorel Dragomir și de atunci a avut o traiectorie ascendentă, cu participări în țară – în orașe precum Sighetu-Marmației, Baia Mare, Zalău, Timișoara, etc. – și în străinătate, cu ocazia turneelor efectuate în Franța, 2015; Elveția, 2016; Republica Moldova, 2016 și Serbia, 2017.

Alături de toți artiștii implicați în spectacol, din județele mai sus enumerate, în primul rând merită felicitări ansamblul instrumental reșițean – compus din adevărați virtuozi și dirijat de prof. Ionel Bonțu – care a acompaniat timp de două ore și jumătate spectacolul. Iar aprecierea prezentatorului, Dan Liuț, directorul Casei Orășenești de Cultură din Borșa a fost cât se poate de pertinentă, acesta arătând că spectacolul a fost unul dintre cele mai importante evenimente folclorice pe care le-a organizat în ultimii ani municipiul Reșița și județul Caraș Severin. Iar la final, d-na Mariana Dănescu, manager al Școlii de Arte și Meserii “Ion Românu” Reșița ne-a declarat următoarele: “Sunt două zile de manifestări. A fost lansarea lucrării monografice “Școala de Arte și Meserii “Ion Românu” la 70 de ani, au fost acordate, de asemenea, diplome omagiale și de excelență reprezentanților școlilor oaspete din țară, participante la sărbătoarea noastră. Și, grație parteneriatului de excepție pe care-l avem cu Școala de Arte Cluj au fost prezenți pe scena spectacolului și dansatorii Ansamblul “Vatră de Dor” care au adus măiestria jocului popular din zona Clujului, evoluând la un nivel cu adevărat profesionist. Dar, în ansamblu, ideea noastră a fost de susținere a unor momente artistice din toate zonele țării, tocmai pentru a evidenția unitatea națională în acest an aniversar al Centenarului Marii Uniri și ca o urmare a acestui fapt avem dansuri și soliști vocali care interpretează piese din diferite zone folclorice și geografice ale țării. Referitor la colaborarea cu Școala de Arte Cluj, în acest an, prin decembrie vom mai avea o acțiune la Cluj-Napoca, semn că parteneriatul nostru merge mai departe, după ce artiștii voștri din seara aceasta au creat o reală bucurie pentru publicul reșițean, aducându-le momente artistice care nu vor fi uitate prea curând”.

Joi, 17 mai, sărbătoarea a continuat la Reșița, cu finisajul expoziției de pictură a absolvenților școlii de Arte și Meserii “Ion Românu” – și cu un spectacol aniversar de jazz-rock, susținut de formațiile “10 O`Clock”, ”ARTS COOL” și formații alcătuite din profesori, absolvenți și colaboratori ai școlii.

Sorin GRECU


http://ziarulfaclia.ro/ansamblul-vatra-de-dor-al-scolii-de-arte-cluj-la-aniversarea-a-70-de-ani-de-existenta-a-scolii-de-arte-si-meserii-ion-romanu-resita/



Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL POPULAR "VATRĂ DE DOR" | Linkuri către instituții partenere | Contact