Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE PRODUCȚII DE CLASĂ ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR REPARTIZAREA CURSANȚILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » SIMPOZION-SPECTACOL, LA ȘCOALA DE ARTE CLUJ: “CENTENAR 2018 - ȚARĂ, OAMENI, PATRIMONIU“

SIMPOZION-SPECTACOL, LA ȘCOALA DE ARTE CLUJ: “CENTENAR 2018 - ȚARĂ, OAMENI, PATRIMONIU“

Simpozion-spectacol, la Școala de Arte Cluj: “Centenar 2018 - ȚARĂ, OAMENI, PATRIMONIU“

Joi, 22 noiembrie 2018, Sala “Șantier” a Școlii de Arte Cluj a găzduit Simpozionul-spectacol “Centenar 2018 - ȚARĂ, OAMENI, PATRIMONIU“, la care au participat câțiva invitați de seamă, din mai multe domenii ale vieții social-culturale a municipiului nostru, fiecare comunicare fiind urmată de un scurt moment artistic susținut de cursanți și experți ai instituției organizatoare. Prima prelegere, intitulată CENTENAR ROMÂNIA i-a aparținut istoricului Tudor Sălăgean, managerul Muzeului  Etnografic al Transilvaniei, care s-a axat pe contribuția unor oameni politici clujeni la înfăptuirea mărețului eveniment de la 1 Decembrie 1918. S-a referit la personalități precum Al. Vaida Voevod și mulți alții - dar în special la una, mai puțin cunoscută, a marii Uniri: avocatul memorandiștilor, Amos Frâncu, cel care prin atitudinea sa a accelerat luarea unor măsuri care au dus la împlinirea acestui deziderat al națiunii române, participând totodată împreună cu o mie de clujeni la Marea Adunare de la Alba Iulia. “Cred că merită să reținem cu toții hotărârea și dinamismul care s-au manifestat în acele zile. E foarte greu de spus care a fost cel mai important clujean implicat în marea înfăptuire de la 1 Decembrie 1918, dar important a fost faptul că au acționat cu toții împreună și au realizat, eficient, un act pe care puțini ar fi putut să-l facă atât de repede”. În continuare, a urmat  un microrecital de  chitară clasică susținut de Alexandra Pătcaș – de la clasa expert András Béla Moldovan - cu piesele Freight și Dirty Rag (Train Blues).

În continuare, dl. Augustin Munteanu – de la Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții – a evocat semnificația anului 2018, declarat ANUL EUROPEAN AL PATRIMONIULUI CULTURAL, referindu-se la clădirile Clujului, construite de la Marea Unire până în momentul de față. Acesta a trecut în revistă clădirile mai importante, ridicate de administrația românească, instaurată după 1918, apoi cele de după Cel de-al Doilea Război Mondial, precum și clădirile ridicate în perioada recentă. Nu a ignorant nici statuile sau ansamblurile statuare ale Clujului, elemente importante în reperele culturale ale acestui municipiu.  “Sperăm ca noi, constructorii și antreprenorii în construcții, să ducem mai departe steagul și dezvoltarea tuturor clădirilor care să asigure infrastructura necesară pregătirii  cetățenilor din Cluj-Napoca și chiar din Europa, deoarece avem mulți studenți străini care studiază la universitățile clujene. Inclusiv această splendidă clădire a Școlii de Arte Cluj  în care ne aflăm acum, e o remarcabilă creație din ultima sută de ani a perioadei pe care o parcurgem și sunt mândru pentru că am contribuit la reabilitarea și modernizarea ei”, a încheiat acesta.  În continuare expertul clasei de chitară clasică, András Béla Moldovan a interpretat un Preludiu (Bwv 998) de J.S. Bach și Bagatelle No.3 de W. Walton.

A venit apoi momentul ca d-na Raluca Mateiu, de la Institutul Cultural Francez din Cluj-Napoca să susțină conferința „SEZONUL CULTURAL ROMÂNIA - FRANȚA“. În discursul său, aceasta a făcut o succintă prezentare a instituției și activităților pe care Institutul Cultural Francez le desfășoară, precum și un istoric al tradiționalelor relații cultural-politice româno-franceze, subliniind faptul că din cele mai străvechi timpuri Franța a fost prietenul de nădejde al nostru în înfăptuirea celor mai importante realizări din istorie, oferind totodată ajutor și găzduire celor prigoniți în România, în anii grei ai comunismului.  Totodată, domnia sa a prezentat în detaliu evenimentele ce vor avea loc, începând cu 27 noiembrie – în Franța și apoi, din 18 aprilie 2019, în România, în cadrul  activității de mare amploare, cu implicarea unor energii deosebite de ambele părți - „SEZONUL CULTURAL ROMÂNIA - FRANȚA“.   Momentul a fost urmat de un microrecital de pian, susținut de Ella Danciu, de la clasa expert Elisei Mureșan, cu piesa Clair de Lune - Claude Debussy.

În continuare, amfitrionul serii, actorul și expertul clasei de actorie a școlii, Petre Băcioiu a oferit microfonul d-lui Aurel But, de la Muzeul Memorial “Octavian Goga” din Ciucea. Acesta, în cadrul comunicării sale, OCTAVIAN GOGA - 80 DE ANI DE LA MOARTE, a prezentat în detaliu lupta  - trup și suflet - a marelui poet și om politic transilvănean pentru înfăptuirea mărețului act al Unirii de la 1 Decembrie 1918. Cu acest prilej a subliniat și  rolul important al tribunului prin tot ce-a înfăptuit pentru împlinirea acestei năzuinți a neamului românesc: de la poezii, articole politice și până la o susținută activitate diplomatică, activități pentru care a fost închis, la penitenciarul Szeged și chiar condamnat la moarte de către guvernul Austro-Ungar. Profesorul But arată că Goga a reușit să treacă cu bine de toate încercările, ajungând chiar să facă parte din echipa de negociatori ai României de la Tratatul de la Paris, de după primul Război Mondial, înregistrând rezultate remarcabile. Iar scrisul său a avut darul de a călăuzi neamul românesc în luptă, prin furtunile istoriei - după cum mărturisea, în epocă, celebrul general Constantin Prezan: “Goga face mai mult cu scrisul decât un corp de armată pe front”! Iar momentul care a precedat expunerea profesorului But a fost unul de canto clasic și i-a aparținut lui Andrei Bangău, cu piesa Ah! Mio cor, schernitosei (“Ah! Inima mea, mult batjocorită”) din Alcina, G. Fr. Händel și Georgianei Marian - cu Domine Deus (A. Vivaldi), ambii cursanți la clasa expert Silvia Codrescu.

Iar comunicarea din finalul simpozionului-spectacol despre Centenar i-a aparținut scriitorului Adrian Țion, referitor la un alt eveniment memorabil al acestui an: GEORGE COȘBUC – CENTENAR - 100 DE ANI DE LA MOARTE. Acesta a început prezentarea marelui poet de la Hordou pornind de la versurile emblematice din “Poetul”: ”Sunt suflet în sufletul neamului meu/Și-i cânt bucuria și-amarul”. Apoi a declarat că George Coșbuc este primul mare poet pe care l-a dat Ardealul, după el urmând Octavian Goga, Lucian Blaga și alții, trecând totodată în revistă temele esențiale ale creației acestuia. De asemenea, nu a ignorant nici tumultoasa viață și finalul tragic al scriitorului, după intrarea sa într-un con de umbră, prilejuit de moartea fiului său drag.  De asemenea, a ținut să se refere, pe larg și la legătura poetului cu folclorul românesc, subliniind faptul că, în ansamblul său, opera scriitorului dovedește că  acesta a reușit, în final, să realizeze ce și-a propus: o adevărată epopee națională! Iar seara a fost încheiată, în același ton cu un microrecital de vioară și pian susținut de experții Diana Crețu, vioară și Olga Bordas, pian care au interpretat, cu talent, Secret Garden și Vals nr. 2 de D. Sostakovici.

 

 

 


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact