Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL POPULAR "VATRĂ DE DOR" | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE AUDIȚII MUZICALE ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR REPARTIZAREA CURSANȚILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARITII IN PRESA CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE “OCTAVIAN GOGA” EDIȚIA A XXXIV-A

FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE “OCTAVIAN GOGA” EDIȚIA A XXXIV-A

Spectacolul Școlii de Arte Cluj la Festivalul Național de Poezie “Octavian Goga” de la Ciucea – Ediția XXXIV-a.

 Duminică, 25 noiembrie 2018, cursanți și experți din cadrul Școlii de Arte Cluj au susținut un reușit spectacol de muzică, la finalul celei de-a XXXIV-a ediții a Festivalului Național de Poezie “Octavian Goga” de la Ciucea, desfășurat în incinta Muzeului Memorial “Octavian Goga”. La festivitatea de premiere d-na Ioana Lidia Ilea, managerul Muzeului Memorial i-a felicitat pe cei distinși subliniind marea tradiție de care se bucură acest festival-concurs și importanța acestuia din acest an, desfășurat sub semnul Centenarului Marii Uniri.  Apoi, preluând microfonul dl. Victor Cubleșan, directorul Direcției pentru Cultură a Județului Cluj, a mărturisit printre altele: “Am avut parte de un festival de mare calitate, cu participanți din nouă județe, în număr de 39,  iar noi am încercat să ne raportăm la valoarea poetică a concurenților, nemaiacordând premii  diferențiate, ci departajate în premii și mențiuni”. În continuare, au  luat cuvântul doi din membrii juriului - Victor Măruțoiu și Ioan Pavel-Azap, primul subliniind creșterea simțitoare a calității poemelor jurizate, iar Pavel Azap promițându-le celor premiați publicarea unui grupaj de poeme în revista de cultură pe care o reprezintă, “Tribuna”.

A urmat apoi spectacolul artistic al Școlii de Arte Cluj, prezentat de actorul Petre Băcioiu și profesorul Mihai Ghircoiaș. “Vă felicit și-n calitatea mea de dascăl și de actor pentru că trudiți  la această Ars Poetica – și Doamne ajută să vă mențineți nobila ocupație într-o lume din ce în ce mai informatizată, în care tot mai mulți nu știu să citească și nici să scrie”, a menționat actorul. La rândul său, profesorul Ghircoiaș, referindu-se la spectacolul ce urma să fie prezentat publicului, a mărturisit: “Mă bucur să vă reîntâlnesc, a treia oară pentru mine în calitate de prezentator al spectacolelor noastre, susținute la Ciucea, de elevi, în special pentru că veți vedea cum obișnuiește să apară în program și câte un profesor, binecunoscut, al Școlii de Arte”.  Iar spectacolul de muzică clasică a debutat prin Alexandra Pătcaș și Corina Ilea, chitară (clasa exp. András Béla Moldovan), aceștia interpretând următoarele piese: House of the Rising Sun  și Trista fiară (Focul viu). A urmat microrecitalul expertului clasei de chitară clasică, András Béla Moldovan, cu piesele Julia Florida (A. Barrios Mangore) și Gnossienne nr. 1  (Erik Satie). După un moment poetic al actorului Petre Băcioiu, din creația poetului  Octavian Goga, cursanta Ella Danciu (clasa exp. Elisei Mureșan) a interpretat la pian Clair de Lune (Claude Debussy).  Au mai susținut în continuare microrecitaluri, următorii: Andrei Bangău, canto clasic (clasa exp. Silvia Codrescu) - Ah! Mio cor, schernito sei  (“Ah! Inima mea, mult batjocorită” din Alcina, G. Fr. Händel), Georgiana Marian, canto clasic (clasa exp. Silvia Codrescu) -  Domine Deus (A.  Vivaldi), Filip Boancă, canto clasic (clasa exp. Silvia Codrescu) - Ombra mai fu (Xerxes, Haendel) - acompaniați la pian de expert Olga Bordas. Au încheiat spectacolul Constantin Eunice, vioară (clasa expert Diana Crețu) și Constantin Louis, pian (clasa exp. Olga Bordaș) -  cu Ave Maria (Ch. Gounod). După programul artistic dl. director adjunct al Școlii de Arte Cluj, Marius Moldovan, a acordat distincția “Prietenii Artelor” d-nei conservator Cecilia Mureșan, de la Muzeul Memorial “Octavian Goga”, pentru meritele culturale avute în colaborarea Școlii de Arte cu Muzeul.  Cert este faptul că momentele prezentate au fost primite cu căldură și interes de participanții la Festivalul Național de Poezie „Octavian Goga”, iar colaborarea dintre Școala de Arte și celelalte instituții ale Consiliului Județean Cluj - Muzeul Memorial “Octavian Goga” și Direcția pentru Cultură a Județului Cluj - continuă cu succes.


FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE “OCTAVIAN GOGA” EDIȚIA A XXXIV-A

FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE “OCTAVIAN GOGA” EDIȚIA A XXXIV-A

FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE “OCTAVIAN GOGA” EDIȚIA A XXXIV-A

FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE “OCTAVIAN GOGA” EDIȚIA A XXXIV-A

 

FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE “OCTAVIAN GOGA” EDIȚIA A XXXIV-A

FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE “OCTAVIAN GOGA” EDIȚIA A XXXIV-A

FESTIVALUL NAȚIONAL DE POEZIE “OCTAVIAN GOGA” EDIȚIA A XXXIV-A


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL POPULAR "VATRĂ DE DOR" | Linkuri către instituții partenere | Contact