Școala Populară De Arte Tudor Jarda Cluj
SECȚIILE NOASTRE Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact
EXAMENE - PROGRAMĂRI EXAMENE - REZULTATE ORARE PLANIFICARE TEORIE MUZICALĂ PRODUCȚII DE CLASĂ ACTIVITĂȚI LUNARE FACEBOOK - FABRICA DE CULTURĂ CLUJ REVISTA ARTE CATALOGUL ARTELOR NOU! CALENDAR CULTURAL OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ REPARTIZAREA SĂLILOR IMAGINI MANIFESTĂRI CULTURALE MUZICĂ ARTE VIZUALE COREGRAFIE ARTĂ DRAMATICĂ PROIECTUL JOC POPULAR CLUJEAN SECȚII EXTERNE CERTIFICARE ISO 9001/2008, BUGET PROGRAM AUDIENTE PROGRAME ANALITICE CURSURI STRUCTURA ANULUI EDUCAȚIONAL TIPIZATE DIPLOME PRIETENII ARTELOR PARTENERI ȘI COLABORATORI LEGISLAȚIE UTILĂ ȘI REGULAMENTE APARIȚII ÎN PRESĂ CONCURSURI, FESTIVALURI, TABERE PROPRII IMAGINI ȘCOALA DE ARTE CLUJ
Prima pagină » Evenimente » "SEARĂ DE IARNĂ", EDIȚIA A VIII-A

"SEARĂ DE IARNĂ", EDIȚIA A VIII-A

“Seară de iarnă” – Spectacol artistic de final de an la Școala de Arte Cluj-Napoca !

Sala “Șantier” a Școlii de Arte Cluj-Napoca a găzduit joi, 12 decembrie 2019, cea de-a VIII-a ediție a spectacolului artistic “Seară de iarnă”, constând în momente de muzică ușoară, muzică populară, canto clasic, muzică clasică, jazz, dans modern, joc popular, oferit de experții și cursanții prestigioasei instituții de cultură și educație din Cluj-Napoca. Nu însă înainte de a aduce un binemeritat omagiu și artelor vizuale, prin inaugurarea celei de-a doua părți a expoziției “Invernală”, organizată în galeriile școlii  - prima parte fiind deschisă cu circa două ore înainte, la Consiliul Județean Cluj - și prin prezentarea lucrărilor, făcute de experții secțiilor de Artă fotografică, Ceramică, Decorațiuni interioare, Design Vestimentar, Grafică și Pictură. Apoi a urmat o evocare făcută de managerul Vasile Corpodean, a celor 30 de ani care au trecut de la Revoluția din decembrie 1989, după care întreaga sală a păstrat câteva momente de reculegere. Iar spectacolul ce a urmat -  al cărei amfitrion a fost Sorin Grecu, referentul de presă al Școlii de Arte - a reprezentat un adevărat maraton, întinzându-se pe parcursul a peste două ore și jumătate și angrenând majoritatea compartimentelor artistice ale instituției. Acesta a debutat cu un microrecital de jazz – de mare clasă – oferit de clasa expert Onișor Rodilă și Formația „SPA JAZZ BAND“, conținând piesele “Billie's Bounce”, “În oraș la Viflaem”, “Foi Deus” interpretate de Onișor Rodilă (pian), Adriana Berezovski (voce), Septimiu Moldovan (saxofon), Victor Pop (chitară bass),Vicinius Băeș (percuție). A urmat interpretarea, de excepție, a unei cursante a clasei de saxofon a expertului Petrică Pleșca, polivalenta Larisa Dodea, cu “All I Want for Christmas is You” (Mariah Carey), după care au încântat publicul cursanții claselor de Chitară electrică & Percuție ritmică (instructori: George Condruz & Gabriel Petrean): George Joldeș & Vlad Ciobanu (chitară electrică) și Vlad Pop (percuție) cu piesa  “Santa Claus is Coming”. În continuare, a sosit momentul muzicii ușoare, prin cursanții claselor experților Nicoleta Todoroi & Cristina Tureanu, cu cântece de iarnă interpretate de următorii: Claudia Timoce – “Scrisoare pe zăpadă” (Mădălina Amon), Mara Kovacs – “It's Not Christmas Without You” (Katharine McPhee),Ștefan Suciu – “Din ceruri ninge alb” (Andrei Tudor & Andreea Andrei), Andrada Hofmeister – “Underneath The Christmas Tree” (Kelly Clarkson), Cecilia Șerban – “Christmastime Again” (MercyMe). A acompaniat Formația „NAPOCA“ - condusă de către profesor Mihai Ghircoiaș, avându-i  în componență pe: Mihai Ghircoiaș (pian), Larisa Dodea (chitară electrică),Gabriel Petrean (percuție), Mihai Marenciuc (chitară bass). După câteva momente de poezie din creația prezentatorului a urmat și un reușit mini-spectacol de dans modern, “Poveste de iarnă”, realizat de micuțele dansatoare de la clasa instructor Patricia Presecan, care a performat pe scenă împreună cu ele: Maria Roman, Maria Furdui, Serena Szekeli, Simina Roman, Viorica Șerban, Raluca Buburuz.

Curând de tot, Sala “Șantier” răsuna de acordurile pianului profesionist de concerte, W. Hoffmann by Bechstein, la care au cântat, succesiv, două merituoase cursante ale d-nei expert Olga Bordas: Iasmina Martin – două colinde și Petra Damșa -  “Piesă” (Karl Filtch). În ton cu atmosfera muzicii clasice au urmat cursanții expertului Tamara Prădan: Luisa Maino – cu piesa “Tu Scendi Dalle Stelle” (Alfonso Maria De'Liguori)  și Andrei Bangău - cu “Panis Angelicus”, acompaniați la pian de către Olga Bordas. Apoi Andrei Bangău, Horațiu Coman, Norbert Coman & Paul Sava au interpretat colinda “O noapte sfântă”,  în grupul lor venind apoi și Luisa Maino pentru a interpreta împreună, la finalul momentului lor, “We Wish You a Merry Christmas”.

Seara s-a încheiat, fulminant, cu un concert de vechi colinde și tradiții de Crăciun românești,  interpretate de clasele de Canto muzică populară ale experților Ana Strîmturean, Ioana Candrea și Doru Sechei, precum și de ceata de colindători a instructorului de joc popular Viorel Dragomir – Ansamblul “Vatră de Dor” -  care a prezentat, pe lângă colinde și un “joc la casa gazdei”.  Iar colindele au fost interpretate, în ordinea intrării în scenă, de către următorii: Ana Maria Sabou, Larisa Sălcudean, Bianca Borz, Domnica Gancean Pop, Liliana Dan, Lavinia Fodor, Rareș Bonda, Viorel Runcan (clasa expert Doru Sechei) , Ioana Popa, Sebastian Rohan, Monica Coroiu, Diana Haja, Mădălina Feier, Teodora Martin, Gabriela Sava, Ovidiu Varian, Andreia Matiș (clasa expert Ana Stîmturean), Alin Bucea, Denisa Piticaș, Alexandra Bonda, Anicuța Roșu, Andreea Stan, Ioana Bucur, Gabriela Pleș, Ana-Maria Poptean, Ghiță Golban, Emilia Popa, Cosmin Cordos, Loredana Gor, Larisa Matiș, Aurora Bob Cozma, Irina Gligan, Andreea Coc, Ioana Bodea, Larisa Faur, Anca Teodora, Mădălina Mudure, Antonia Gabor, Olivia Giurgiu, Adina Gligan, Valeria Chis (clasa expert Ioana Candrea). A acompaniat Taraful „VATRĂ DE DOR“, alcătuit din Florina Dan (vioară), Ruben Bolea (contrabas), Florin Moldovan (acordeon), Vasilian Bojan (braci), Răzvan Adrian Frâncu  (saxofon alto), regia întregului spectacol fiind asigurată de profesorul Mihai Ghircoiaș. O contribuție importantă la reușita spectacolului a avut-o și d-na expert Monica Artemiza Korent, autoarea decorului de scenă.

În concluzie, cu acest ultim spectacol al sezonului -  înainte de vacanța educațională de iarnă - susținut la Cluj-Napoca, Școala Populară de Arte “Tudor Jarda” încheie un ciclu extrem de rodnic, materializat prin numeroase spectacole oferite publicului iubitor de cultură și totodată înscrie pe răboj o nouă etapă de creștere calitativă a nivelului cursanților săi în domeniul atât de dificil al artei interpretative!

 


Prima pagină | ADMITERE | Galeria "55" | Galeria ”ARTE” | Galeria "Carol Pop de Szathmari" | Evenimente | Revista ”ARTE” | BROȘURA "MAKING OF" | ANSAMBLUL FOLCLORIC “VATRĂ DE DOR” | Linkuri către instituții partenere | Contact